Gyarmathi Sámuel (1751-1830). Un spirit enciclopedic în fruntea Colegiului Reformat din Zalău

László László

Prezentul articol este dedicat aniversării a 275 de ani de la nașterea lui Gyarmathi Sámuel, născut în data de 15 iulie 1751. Gyarmathi a fost un savant cu preocupări și cunoștințe enciclopedice, apreciat și cunoscut în Europa, dar cumva uitat sau, cel puțin, neglijat de posteritate. A avut o relație specială cu Zalăul și cu școala unde a petrecut trei ani ca elev (între 1766-1769) și un deceniu (1800-1809) ca profesor. E bine de știut și faptul că această școală – fostul colegiu reformat/„Ady”/„mate-fizică”/„LTZ”, actualmente Colegiul Național „Silvania” Zalău – aniversează 380 de ani de la prima atestare documentară. Din acest motiv, ne vom referi și la unele aspecte din istoria timpurie a școlii.

Începuturile Colegiului Reformat din Zalău. Primii rectori

Colegiul Reformat din Zalău (actualul Colegiu Național „Silvania”) a fost fondat cu ceva timp înaintea anului 1646. În acel an este atestat documentar ca o școală cu 10 clase, având în frunte un rector numit Stephano Váry. De la acest eveniment se împlinesc 380 de ani în anul 2026. (Este evident că pentru organizarea unei școli funcționale era nevoie de câțiva ani sau poate chiar decenii. Însă nu avem alt document mai timpuriu care să confirme direct existența celei mai prestigioase școli din Zalău, din Sălaj și, din această cauză, cronologia oficială a școlii începe cu anul 1646.)

Acest prim document, numit și Matricolă, este cel din 1646. (Mai exact, este o copie ceva mai târzie, deoarece vechiul exemplar era deteriorat și era nevoie să fie transcris.) Matricola se află la Cluj, în custodia Arhivelor Naționale, și conține date dintre anii 1646-1936. Documentul ne dezvăluie numele primului rector menționat mai sus, dar și faptul că, în intervalul de timp 1646-1649 („în mandatul primului rector”), un număr de 41 de „studenți” au fost înscriși în Matricolă. În timpul următorului rector – Johanne P. Csehi – în 1649 și 1650 au fost înscriși 15 „studenți” și așa mai departe. Până în anul 1800, la conducerea colegiului au funcționat în total 63 de rectori, din care 42 erau absolvenți de Cluj, șase de Debrecen, cinci de Aiud, câte unul de Târgu Mureș și Odorheiu Secuiesc. (Colegiile reformate din Aiud, Cluj, Târgu Mureș sau Debrecen erau „academii”. Absolvenții lor puteau să devină preoți, profesori, medici sau juriști, în funcție de specializare, înclinații, necesitate și interese. Alte colegii, printre care și cel din Zalău, aveau rang de gimnaziu, adică de liceu, iar aceste gimnazii erau filiale/extensii ale acestor „academii”.)

Rectorul era ales pe trei ani de către conducerea Bisericii Reformate din Zalău. El era responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității școlare și pentru disciplina în rândul elevilor. Rectorul preda la cele două clase superioare (cu ajutorul unui „asistent” numit coadjutor), iar în clasele mai mici predarea era făcută de elevii din ultima clasă, sub îndrumarea și controlul direct al rectorului. Cei care erau responsabili pentru câte o clasă inferioară erau numiți classis praeceptor și primeau o retribuție anuală pentru munca lor. Prin predare, ei obțineau nu doar un venit modest, ci și experiență pedagogică, iar ulterior mulți dintre ei au devenit învățători în școlile sătești. De regulă, acești rectori erau destul de tineri și foloseau poziția ca o rampă de lansare în cariera lor de mai târziu.

Activitatea rectorului a fost controlată și susținută în chestiuni disciplinare, materiale sau organizatorice de o comisie desemnată de către conducerea Bisericii Reformate. Organizarea și controlul bisericesc, precum și îndrumarea activității colegiului aveau mai multe niveluri: pe plan local, la nivelul eclesiei; la nivelul comitatului, în cadrul eparhiei (protopopiatului); și la nivelul superior, al episcopiei reformate. (La acest ultim nivel funcționa un consiliu numit Consistoriul Suprem, care avea atribuții importante în domeniul învățământului reformat/calvinist pentru întreaga Transilvanie.)

Prin analogie cu celelalte gimnazii din Transilvania și din restul Europei, la Zalău trebuia să existe sistemul clasic al școlilor medii: zece clase împărțite pe trei trepte. Treapta întâi, cursurile elementare, însemna primele patru clase. Treapta a doua, alcătuită din alte patru clase, de fapt gimnaziul (liceul) propriu-zis, se termina cu clasa a VIII-a, numită „clasă de poetică”, la care se adăugau cele două clase superioare, sau a treia treaptă. Cei care frecventau aceste cursuri superioare erau considerați „dieci” („studenți”), aveau dreptul și obligația de a purta togă, o uniformă, trebuia să fie apelați cu apelativul de domn și nu mai puteau fi supuși unor pedepse corporale…

Rectorul era retribuit de enoriașii reformați din Zalău. Fiecare familie trebuia să plătească rectorului anual câte 1,5 găleți de vin, iar văduvele câte șase cupe de must. Orășenii care nu aveau vie plăteau echivalentul vinului sau mustului în bani. Cantitatea totală de vin și de must, ce constituia principalul venit al rectorului școlii reformate din Zalău, totaliza între 700 și 800 de găleți de vin, pe care titularul postului le primea. Masa rectorului a fost asigurată la început de prim-preotul reformat din Zalău. Ulterior, masa a fost răscumpărată de preot printr-o sumă de bani plătibilă anual și în diverse alimente: grâu, vin și slănină.

Pentru că școala era frecventată și de mulți elevi din afara Zalăului, iar cei din afara localității nu contribuiau la întreținerea școlii, pentru plata învățătorilor care au predat în clasele mai mici, începând din anul 1675 s-au perceput taxe de școlarizare. Adunarea eparhiei Sălajului a stabilit că, pentru școlarizarea elevilor din afara Zalăului, părinții să plătească aceste taxe de școlarizare, variabile în funcție de nivelul la care studia elevul: în clasele mici, 25-40 de denari anual; la treapta mijlocie, până la 1 forint (120 de denari); și la treapta superioară, până la 2 forinți (240 de denari). Părinții erau obligați să plătească taxa de școlarizare la început de an școlar, iar dacă în perioada anului își scoteau copiii de la școală, nu primeau banii înapoi. Tot prin această hotărâre, rectorul și învățătorii au fost avertizați „să-și facă datoria în mod conștiincios, pentru a nu oferi prilejul părinților să-și scoată copiii de la școală”.

La întreținerea școlii au mai contribuit cetățenii, unii nobili și aristocrați din zone mai apropiate sau de pe teritoriul Transilvaniei, prin donații ocazionale și fundații. Se cunosc, în decursul secolelor, zeci de familii care au donat de la câteva zeci până la câteva sute sau chiar mii de forinți de argint pentru burse, pentru construcții și reparații sau pentru plata rectorilor și, mai târziu, a profesorilor. Au existat și donații în natură: cherestea pentru construcții, lemne de foc, cărămidă, șindrilă pentru acoperiș, cereale sau vin. Din aceste resurse suplimentare se făceau reparațiile clădirilor școlare, iar elevii mai săraci, dar talentați, puteau primi scutiri de taxe de școlarizare și burse.

După trei ani – sau uneori chiar mai devreme – fiecare rector părăsea colegiul din Zalău, iar comunitatea trebuia să recruteze un nou rector. Iar elevii trebuiau să se obișnuiască cu un nou dascăl, care, după un timp relativ scurt, pleca și el. Instabilitatea la catedră a avut repercusiuni asupra calității procesului de învățământ și asupra disciplinei elevilor. Fluctuația mare de rectori (care îndeplineau și rolul de director-profesor) – în jur de 60 de persoane s-au perindat în această funcție în aproximativ un secol și jumătate (1646-1783) – a îngrijorat și reprezentanții Bisericii Reformate.

Pentru a asigura stabilizarea unui cadru didactic permanent, în 1783, rectorul de atunci, Katona Imre, a fost desemnat primul profesor titular al colegiului. Însă el nu a rămas foarte mult timp, cum sperau localnicii, ci, după un an, când i s-a oferit o parohie, a optat pentru funcția de cleric și a părăsit învățământul. (Preoții erau mai bine apreciați din punct de vedere social și mai bine retribuiți decât dascălii…) Din această cauză, s-a recurs din nou la rectori.

În decembrie 1799, din nou, s-a hotărât înființarea catedrei permanente pentru un profesor titular stabil; pe acest post a fost invitat Gyarmathi Sámuel (1751-1830).El fusese elev al colegiului și avea studii în străinătate. Odată cu reîntoarcerea sa la Zalău, în istoria colegiului a început o nouă eră.

Colegiul Reformat în timpul profesorului Gyarmathi Sámuel (1800-1809)

Anul 1800 este o piatră de hotar în istoria școlii din Zalău, deoarece distinsul cărturar, lingvist și spirit enciclopedic Gyarmathi Sámuel,cu studii la Viena și Göttingen (Germania), ajunge la Zalău să preia conducerea colegiului.

Scurtă biografie

Gyarmathi Sámuel s-a născut la Cluj, pe 15 iulie 1751, având rude la Cluj și la Zalău. Mai întâi a studiat la Cluj, apoi la Aiud și, între 1766-1769, a urmat cursurile superioare la Colegiul Reformat din Zalău. Numele elevului/studentului Gyarmathi Sámuel figurează în Matricola Colegiului din Zalău în anul 1766, în timp ce rector era Kónya Ferenc (între 1765 și 1768). După stagiul de la Zalău, Gyarmathi s-a întors din nou la Aiud, deoarece colegiul de acolo avea rang academic.

După ce și-a aprofundat studiile la Aiud, a susținut examenul final în prezența episcopului reformat al Transilvaniei, care a fost deosebit de mulțumit de prestația tânărului absolvent. În urma recomandării episcopului, Gyarmathi a obținut o bursă consistentă de 200 de forinți pe an, din care a putut studia medicina la Viena între 1776-1782.

După obținerea diplomei de doctor în medicină, împreună cu un coleg și prieten din Transilvania, a călătorit câteva luni prin statele germane pe jos, dar, după un timp, a trebuit să se întoarcă din lipsa banilor. Din 1783 s-a angajat ca pedagog (educator) la o familie de aristocrați cu doi băieți, până ce pedagogul titular s-a întors din străinătate. Familia deținea o bibliotecă valoroasă, unde a avut posibilitatea să-și îmbogățească cunoștințele.

În 1784 a scris mai multe articole în primul jurnal maghiar, „Magyar Hírmondó”, care a apărut la Pojon (Pozsony/Pressburg/Bratislava). În ziar descrie reușita fraților Montgolfier de a zbura cu balonul umplut cu aer cald. În articol publică chiar și un desen, o schiță cu modelul balonului. Pe 11 mai 1784 a făcut și el un experiment reușit cu un balon cu aer cald la Pozsony. Tot în acest an, o perioadă, lucrează la Pesta, la primul teatru maghiar, mai traduce piese, uneori este sufleor și, după un timp, se întoarce în Transilvania.

Pe meleagurile natale lucrează ca medic la unele familii aristocrate, dar o perioadă este medic șef al comitatului Hunedoarei, trăind alternativ la Aiud, Deva și Cluj. În 1785 se căsătorește la Aiud, apoi, după scurt timp, divorțează.

În acest timp a scris o gramatică a limbii maghiare și alte cărți de filologie, a tradus piese de teatru și cărți din germană. (Gramatica lui Gyarmathi este modernă și originală și prin faptul că, până atunci, autorii cărților de gramatică încercau să explice morfologia și sintaxa pe modelul limbii latine, pe când limba maghiară nu este asemănătoare cu latina…)

Între 1796 și 1798, însoțindu-l pe tânărul aristocrat Bethlen Elek, al cărui mentor era, și-a continuat studiile la Göttingen, în Germania. În timpul șederii la Göttingen, cea mai mare influență asupra sa a avut-o August Ludwig von Schlözer (1735-1809), un mare istoric și savant din Göttingen, care l-a încurajat și susținut pe Gyarmathi în cercetările sale de lingvistică comparată și finougristică.În acest timp a făcut mai multe călătorii de documentare în Germania, Suedia și Danemarca, învățând și aceste limbi, precum și limba rusă. Pe baza studiilor de filologie comparată, a publicat opera sa principală despre originea fino-ugrică a limbii maghiare: Affinitas linguae hungaricae cum linguis fennicae originis grammatice demonstrata (Göttingen, 1799) (Înrudirea limbii maghiare cu limbile de origine finică, dovedită gramatical). Cu această operă a devenit un filolog foarte cunoscut în lumea științifică europeană. El este considerat unul dintre inițiatorii lingvisticii comparatiste.

Atât cu ocazia primei călătorii mai scurte în statele germane (1782-1783), cât și cu prilejul șederii la Göttingen (1796-1798), a vizitat numeroase așezări și locuri istorice, obiective turistice, dar și teatre, muzee, fabrici, școli și spitale. Despre cele văzute scria aproape regulat în scrisori adresate unor cunoștințe transilvănene, făcând și sugestii privind urmarea modelelor occidentale moderne. De exemplu, când a trecut prin Gotha, a făcut o escală și la Schnepfenthal. Despre această vizită relatează unui prieten din Târgu Mureș:

„Am mers pe jos patru ore de la Gotha la Schnepfenthal și am vizitat faimoasa școală a lui Salzman. Este cu adevărat frumoasă și are multe lucruri bune în ea, de s-ar putea construi una și în Transilvania. (Sublinierea mea, L.L.) Merită să citiți toate cărțile Onorabilului Domn, în care descrie toate circumstanțele acestei școli… Până când nu se va construi o astfel de școală în Transilvania, oamenii nici nu își pot imagina cum ar trebui să fie o educație sensibilă și inteligentă. Și la ce beneficii s-ar putea aștepta cineva de la ea…”

Atât în calitatea de pedagog sau mentor, cât și în cea de profesor la școala din Zalău, a încercat să aplice noile metode și modele de educație. A cumpărat multe cărți din toate domeniile științei, în special de filologie, istorie și pedagogie (dar și de botanică sau mineralogie).

Când trecea printr-un oraș universitar, se interesa și vizita nu doar clădirile universităților, ci cerea aprobare pentru a participa la cursuri sau la ședințe ale unor societăți academice. Gyarmathi a folosit aceste prilejuri pentru a face cunoștință cu personalitățile locale remarcabile, care l-au introdus pe transilvăneanul curios în cercurile intelectuale locale și i-au facilitat achiziționarea celor mai importante și/sau recente publicații. Peste tot a fost susținut de oamenii de știință, de cadrele didactice și „de lumea bună”.

În timpul călătoriilor, Gyarmathi aduna informații despre mecanizarea industriei și agriculturii; era perioada răspândirii mașinilor cu aburi. Studia tehnologii noi în agricultură și în alte domenii.

Principalul domeniu științific de interes pentru Gyarmathi rămâne lingvistica, și anume finougristica, bazată pe metoda comparativă. În cei trei ani petrecuți la Göttingen, termină principala sa operă: Affinitas…; cartea a apărut în orașul german, în 1799. Cartea i-a adus recunoaștere lui Gyarmathi, acesta fiind ales membru al Societății Academice din Göttingen. Affinitas a avut o rezonanță impresionantă în cercurile științifice internaționale și s-a bucurat de elogii franceze, germane și engleze.

Gyarmathi, între anii 1800-1809, a activat la Zalău, apoi s-a întors la Cluj, unde a mai trăit 20 de ani. A fost înmormântat la Cluj, în cimitirul istoric Házsongárd și, conform unor surse, o delegație de la Colegiul Reformat a participat la ceremonia de înmormântare.

Gyarmathi Sámuel, profesor la Zalău

În decembrie 1799, Gyarmathi Sámuel, aflat la Viena, a primit o invitație să preia conducerea Colegiului Reformat din Zalău, deoarece ultimul rector părăsise școala, iar predarea rămăsese în sarcina celor doi preoți reformați, respectiv a elevilor mai mari. În același timp, Gyarmathi a primit invitația și din partea comitatului Solnocului de Mijloc să devină medicul primar al comitatului.

Din invitația la catedră cităm:

„Întrucât unii dintre noi suntem conștienți de marele rol pe care lucrările gramaticale ale Domniei Voastre îl au în dezvoltarea culturală a poporului maghiar și, cunoscându-vă inima nobilă, ne întrebăm dacă ați fi dispus să vă preocupați de tinerii studenți ai amărâtei noastre școli. În acest scop am îndrăzni să vă oferim funcția didactică permanentă a școlii noastre…”

El a acceptat oferta de a deveni profesor la Colegiul Reformat, deși postul de medic era mai bine retribuit: „Încă de la început, obiectul tuturor acțiunilor mele umane a fost, în mare măsură, perfecționarea concetățenilor mei și foarte rar urmărirea propriului câștig personal…”

Cei din Zalău insistau să se grăbească și, pe deasupra, i-au cerut chiar să cumpere niște materiale didactice (dicționare, hărți, un glob) și materiale auxiliare pentru predarea geografiei și a limbilor străine, pe care le considera de cuviință. Cumpărăturile trebuia să le facă din propriul buzunar, iar după sosirea la Zalău localnicii urmau să le deconteze. (Este perioada războaielor napoleoniene și poșta era nesigură.) Îl anunțau pe Gyarmathi că, în calitate de profesor, trebuia să locuiască într-o cameră de serviciu din clădirea colegiului, pentru a asigura supravegherea elevilor și studenților atât după-amiaza, cât și noaptea.

Gyarmathi a sosit la Zalău în aprilie 1800 și, în discursul inaugural, a prezentat planul său de modernizare a colegiului. Dintr-un raport trimis Consiliului Suprem de la Cluj, din anul 1801, aflăm că Gyarmathi a predat nu doar la ultimele două clase, numite cursurile de latină, ci și la „Poetica classis” (clasa de poetică, adică clasa a VIII-a), la „Retorica classis” (clasa a VII-a) și la „Sintactica classis” (clasele V-VI împreună). Un asemenea profesor trebuia să fie policalificat, întrucât preda discipline dintr-un spectru foarte larg: logică, științe ale naturii, geografie, matematică, literatură latină, literatură greacă, literatură germană, poetică, retorică, mitologie și istorie antică. În clasele mai mici, predarea era făcută de către elevii mari.

El a fost adeptul pedagogiei moderne germane și engleze, pe care a aprofundat-o atât prin lecturile sale, cât și prin călătoriile și studiile sale în străinătate. Din această cauză, a fost de acord cu diminuarea severității regulamentelor școlare, dar ulterior unii elevi au profitat de blândețea sa.

El a fost retribuit la fel ca rectorii (în must, bani și cereale). La chemarea sa, unii oameni mai înstăriți au făcut donații și astfel, după câțiva ani, s-au strâns fondurile necesare pentru plata unui rector, pe lângă profesorul Gyarmathi. Colegiul Reformat din Zalău, de fapt, în timpul lui Gyarmathi, a devenit o școală medie (gimnaziu, în terminologia germană), cu un plan de învățământ adecvat cerințelor vremii. În timpul său a crescut numărul elevilor; anual s-au înscris în matricola școlii peste 10 elevi, cei mai mulți: 18, în anul 1809.

Gyarmathi a avut o relație specială și cu familia Wesselényi, mai ales cu Wesselényi Miklós senior, pe care a reușit să-l convingă să ofere o sumă semnificativă pentru școala din Zalău.

Talentul și vocația lui Gyarmathi au fost cunoscute și recunoscute în mediile școlare, din acest motiv el a fost propus la catedra de matematică-fizică-chimie de la Colegiul Reformat din Târgu Mureș, unde, până la urmă, matematicianul strălucit Bolyai Farkas a fost titularizat.

El a fost o fire mai retrasă și mai sensibilă și, din această cauză, localnicii nu prea i-au fost recunoscători, deși merita mai mult. Enoriașii, sub diferite pretexte, refuzau plata convenită și s-au adunat restanțe însemnate, care nu au fost niciodată onorate. La un moment dat a recunoscut că, dacă nu ar fi avut o avere proprie, nu ar fi avut din ce trăi. Avea locuință de serviciu în colegiu, pentru a-i supraveghea mai bine pe elevi, dar după un timp a fost nevoit să se mute în oraș, deoarece elevii îl deranjau și nu-l respectau. În plus, eclesia avea pretenția ca, în zilele de împărtășanie, el să slujească în biserică, așa cum obișnuiau rectorii pe vremuri. Gyarmathi însă nu era dispus, deoarece se considera profesor și medic, deci, mai degrabă, om de știință decât preot. În plus, la Biserica Reformată din Zalău slujeau permanent doi preoți. În aceste condiții, nu este de mirare că savantul lingvist de nivel european nu a rezistat în provincialul Zalău decât un deceniu (1800-1809).

Cariera didactică a lui Gyarmathi la Colegiul din Zalău a durat zece ani, în primii doi ani fără asistent, apoi, în următorii cinci ani, cu un asistent, un rector, iar în ultimii trei ani, cu doi rectori. În al zecelea an al carierei sale didactice de la Zalău, a plecat la Boiu (în comuna Albești, lângă Sighișoara), deoarece aici se afla reședința principală a contelui Bethlen Gergely Jr. Până la sfârșitul vieții, bătrânul medic și profesor a rămas la familia contelui Bethlen, care o parte din an locuia la Cluj, capitala Transilvaniei, iar restul timpului la Boiu.

În 1824, considerând că nu mai are mult de trăit, Gyarmathi și-a redactat testamentul la Cluj, prin care a lăsat întreaga avere agonisită – o casă și o pivniță la Zalău, bunuri mobile, bani și biblioteca – în beneficiul școlii din Zalău. În Biblioteca Documentară se mai păstrează până astăzi peste 100 de volume din cărțile lui, unele cu consemnări olografe, scrisori și alte manuscrise care au aparținut odinioară omului de știință și spiritului enciclopedic Gyarmathi Sámuel. Tot acolo se păstrează și singurul portret autentic, pictat în ulei, realizat încă la Viena, prin 1795-1796.

Principalele opere ale lui Gyarmathi Sámuel

A publicat mai multe volume originale și traduceri din diverse domenii, precum și o serie de articole. Dintre volume, scoatem în evidență:

Teza de doctorat în medicină, Continuatio…,publicată la Viena în 1792.

Două traduceri din limba germană, avându-l ca autor pe J.H. Kampe, în limba maghiară:

1. Despre descoperirea Americii I-III,Cluj,1793.

2. Robinson cel tânăr, Cluj, 1794.

Okoskodva tanító magyar nyelvmester (Gramatica înțeleaptă a limbii maghiare), I-II, Cluj-Sibiu, 1794.

Affinitas linguae hungaricae cum linguis fennicae originis grammatice demonstrata, Göttingen, 1799. (Opera sa majoră, în care a demonstrat, prin metoda lingvisticii comparate, originea fino-ugrică a limbii maghiare.)

Vocabularium, Viena, 1781.

(După Gyarmathi a fost invitat ca profesor la Zalău teologul Bereczki János, fiul preotului din Borla, cu studii universitare la Jena și Göttingen. Însă el a rămas doar cinci ani la catedra din Zalău, până în 1815, deoarece a plecat la Cluj, fiind invitat la Facultatea de Teologie Reformată, iar ulterior a slujit ca preot în mai multe locuri din Transilvania. În decursul timpului, mai mult de jumătate dintre rectorii/profesorii școlii au părăsit catedra dacă au putut alege între dăscălie și preoție, evident atât din motive materiale, cât și sociale…)

Gyarmathi a fost un poliglot, cunoscând peste zece limbi. Pe lângă limba maghiară, latină și germană, știa franceza, rusa, suedeza, finlandeza, italiana, daneza și engleza. Cunoștea și limba română; în biblioteca sa avea și cărți românești, de exemplu: Valachisches Lesebuch, tipărită la Viena în 1793.Avea în posesie și manuscrise scrise în limba română; de exemplu, a primit în dar o colecție de psalmi traduși în limba română în secolul al XVII-lea.

Și mai interesantă este o ciornă a unei cuvântări scrise în limba română, dar cu ortografie fonetică, folosind caractere latine și maghiare. A redactat-o pentru discipolul său Bethlen Elek, care, în anii 1809-1810, a servit în armata ardeleană și avea în subordine ofițeri de naționalitate română din comitatul Hunedoarei. (La lăsarea la vatră se pare că a fost rostită această cuvântare; vezi Anexa.)

Concluzii

Profesorul Gyarmathi Sámuel a contribuit la creșterea prestigiului școlii din Zalău și la educarea tinerei generații. La plecarea din Zalău avea aproape 60 de ani. Deși ultimele două decenii ale vieții nu le-a petrecut în Zalău, a urmărit evoluțiile de aici și, prin testament, și-a lăsat averea agonisită școlii.

A fost un savant iluminist, dar în același timp și un om cu simț practic: se interesa de domenii variate, de la mineralogie și altoirea plantelor până la economie. Personal, nu a fost un om petrecăreț sau ușuratic; își ținea evidența cheltuielilor și cumpăra numeroase cărți de lingvistică, istorie și pedagogie. (Chiar și în anii studenției de la Viena, din bursa primită din Transilvania, reușea să economisească bani pentru călătorii și pentru achiziționarea de cărți). Gyarmathi a avut un rol și în răspândirea unui soi mai valoros de cartofi galbeni, pe care l-a adus din Germania în Transilvania. În zona Zalăului, din acest motiv, a fost alintat cu numele de „Professor Krumpli” (Krumpli=cartof).

Unul dintre primii biografi ai lui Gyarmathi scria, în 1832, că la Copenhaga acesta a vizitat toate obiectivele mai interesante și a fost impresionat de o mașină cu aburi care punea în mișcare două ciocane uriașe într-o turnătorie, trei pompe de aer și cinci cilindri diferiți folosiți la fabricarea tablei și a sârmei. Tot în capitala daneză a remarcat inscripția monumentului dedicat eliberării țăranilor din iobăgie, simbol al idealului iluminist potrivit căruia toți cetățenii trebuie să fie egali în drepturi.

O singură imagine a lui Gyarmathi s-a păstrat până astăzi, un portret în ulei realizat la Viena de un pictor necunoscut, care se află de peste două secole în biblioteca fostului Colegiu Reformat, actualmente Biblioteca Documentară a Casei Corpului Didactic Zalău.

Nu am avut prea mulți oameni de știință care să fie legați într-o asemenea măsură de Zalău și cu care să ne putem mândri. Însă, din păcate, oamenii l-au uitat și este necesară reîmprospătarea memoriei istorice locale…

(Articol apărut în revista Caiete Silvane)